Atât pacienții cât și personalul medical, de multe ori, nu percep avertismentele pe care ni le transmit simptomele dentare despre alte afecțiuni care pot avea o deosebită seriozitate.
Sănătatea orală poate influența starea generală de sănătate. Studii recente corelează problemele gingivale cu boli respiratorii, cardiovasculare sau diabet, și, din păcate, și cu diferite forme de cancer.
Gingivita este o afecțiune ușoară care se manifestă prin umflarea, înroșirea sau sângerarea gingiei. Periodontita, pe de altă parte, este o afecțiune mai serioasă care poate influența activitatea diverselor sisteme ale organismului. Aparent, aceste complicații sunt strâns legate de bolile cardiovasculare, iar pacienții care suferă de periodontită au de două ori mai multe șanse să devină victimele unui atac de cord, decât persoanele diagnosticate cu diabet. În schimb, cei cu diabet pot dezvolta periodontită, sau pot cunoaște agravări ale eventualor probleme de respirație existente și neglijate.
Această severă problemă dentară poate avea un rol important in declanșarea unor boli precum pneumonia, bronșita sau emfizemul pulmonar. De asemenea, femeile cu sănătate gingivală precară prezintă un risc de naștere prematură de șapte ori mai mare decăt în mod normal. Într-un studiu al Breast Cancer Research and Treatment Journal, s-a demonstrat, de asemenea, o incidență mai mare de apariție a cancerului mamar în rândul femeilor cu boli periodontale cronice, indicată de lipsa molarilor. Vizitați medicul stomatolog cu regularitate pentru mai multe detalii, și pentru a preveni eventualele situații grave care pot apărea!